joi, 15 decembrie 2011

Luna cadourilor..

Ei bine, pana acum am fost obisnuita cu forfota de acasa in luna Decembrie, nebunia si alergatura de rigoare. Acum , daca s'a schimbat locatia, s'a schimbat si situatia.



Mi'e dor sa miroasa a iarna, imi lipsesc luminitele de pe Magheru, pocnitorile de la Piata sudului, Mall-urile impodobite , puhoaiele de oameni care misuna la Sala Dalles in cautare de cadouri. Dar cand ma gandesc la alte detalii ( inghesuiala la metrou, multi gura-casca in mall-uri, altii care te pandesc sa te faca la buzunare in piata, pierdut timp in trafic ca e frig si toti iau masinile, etc.) parca sa zic ca imi mai trece..


Tinand cont de faptul ca sunt intr'o tara musulmana, care nu sarbatoreste Craciunul, m'asteptam la o mare depresie. Dar mi'am amintit ca 80% din populatia orasului Doha este formata din expati, care alcatuiesc forta de munca practic. Asa ca ar fi cazul sa se simta conducerea statului si sa faca ceva pentru noi!! Si surpriza : chiar au facut. In Carrefour, ditamai standul de Craciun, cu tot felul de minunatii : canute cu Mos craciun, reni de plus, stelute, globuri, beteala, brazi artificiali, instalatii, globuri din alea in care ninge, etc. Tot ce'ti trece prin minte. Evident ca am plecat acasa cu brad si tot arsenalul de rigoare, plus spray cu miros de pin, plus lumanare parfumata cu scortisoara :)) Si da, pe usa de la apartament, am pus 2 clopotei , si nu mi'e teama ca mi'i va fura cineva!!

Oricum, frumos prin mall-uri la astia. Mai auzi si un "jingle bells" prin magazine, vezi brazi impodobiti prin vitrine, n'ai treaba! Evident, e frumos din partea unui stat care nu sarbatoreste Craciunul, sa ofere totusi posibilitatea celorlalti sa se bucure de sarbatoarea lor si sa se simta cat de cat  ca acasa.


Ei bine, daca tot e luna cadourilor, treburile nu se opresc aici. Am cumparat porc! Craciun fara porc nu se poate, nu? Asa ca la QDC ( qatar distribution center ) unde gasesti si alcool, mai nou gasesti si porc : deocamdata carnati si sunca, urmand sa aduca si carne. Asta da surpriza! Serios acuma!  Stim cu totii ca porcul e "haram"(interzis) in tarile musulmane, dar uite ca totusi au facut exceptie de la regula si s'au gandit si la noi restul, care suntem majoritari :))

Ei bine, se pare ca nu va fi atat de nasol pe cat am crezut. Acum ca am brad, trebuie doar sa ma obisnuiesc cu ideea ca n'am nicio sansa sa vad zapada. Si gata! Dar va fi mai usor pentru Mos Cracila sa ajunga. Exclus sa se'nzapezeasca renii!! :))

Travel and living ( intro)

M'am gandit bine, si m'am hotarat sa impartasesc pe blog experientele din calatorii, pe masura ce le experimentez. Probabil veti intalni aceeasi ironie cu care v'am obisnuit deja, insa presupun ca nu va deranjeaza , nu? Cred ca este util pentru voi, in cazul in care intentionati sa mergeti in acelasi loc vreodata, iar pentru mine va ramane o impresie de calatorie proaspata.

Asa ca o sa revin cu primul episod, impresii dupa 5 zile petrecute in Malaezia.