marți, 26 aprilie 2011

De ziua ta...despre dragoste :)

Destul de greu de transpus sentimentele in cuvinte. Aproape imposibil de fapt, dar incerc.

Acest post vreau sa fie mai mult o declaratie, o marturisire, un cadou de la 3122.55 km distanta, dupa 141 de zile ( si eu sunt om de litere, da? ) Si pentru ca pana acum n'am vorbit decat despre lucruri urate, lucruri care deranjeaza, de data asta as vrea sa schimb putin si sa vorbesc despre cel mai minunat lucru : iubirea si darul de a fi fericit. Oamenii cand iubesc sunt mai frumosi. Sunt mai buni. Sunt mai nobili decat de obicei. Intr'un fel se transforma. Sunt capabili de lucruri minunate, si sunt surprinsi si ei de ceea ce pot. Oamenii cand iubesc devin altcineva, iar cand simt ca iubirea le este impartasita, parca uita de toate necazurile, de toate grijile, si devin mai puternici.

Cu ceva timp in urma, eram cea care considera iubirea a fi cerebrala. Ca n'are nimic a face cu inima. Totul este la nivel de creier. Nu mi'am schimbat in totalitate parerea, insa dupa ...19 ani de viata ( :P ) am descoperit ceva inedit : acum 141 de zile, intr'o duminica dimineata, in aeroportul Otopeni, am simtit cum ceva se desprinde de mine. La modul..nu cerebral, ci chiar cardio-emotional daca pot spune asa :) Acel gol il am si acum. Acel ceva n'a revenit. M'am intrebat ceva timp ce s'a intamplat atunci si de ce treaba asta. N'as putea spune ca am o explicatie stiintifica sau ceva de genul asta, insa pot spune ca abia acum iau in calcul iubirea cu toata fiinta unui om.

N'as vrea sa sune in vreun fel cliseic ceea ce urmeaza, insa am ceva de spus : Dragul meu, vreau sa'ti transmit tie urmatoarele cuvinte  : vreau sa'ti multumesc. Pentru ca te iubesc. Pentru ca ma iubesti. Pentru ca indiferent unde esti si la ce distanta, intotdeaua ai fost acolo. Sau aici mai bine zis. Aici in sufletul meu. Iti multumesc pentru ca m'ai schimbat si in acelasi timp m'ai lasat sa fiu eu , pentru ca ai avut ataaaaataaaaaaaaaa rabdare cu mine , pentru ca am devenit un om care a descoperit ce inseamna sa iubesti cu adevarat si pentru ca te'am gasit. Te iubesc si te astept acasa ! La multi ani, iubitul meu! Yours truly..

vineri, 8 aprilie 2011

Vine, vine primavaraaaaa! LA ANU' SI LA MULTI ANI!!


Adevarul e ca n'am asteptat niciodata cu atata nerabdare sa se schimbe anotimpul. Serios. Atata timp cat erau cat de cat bine stabilite, era ceva firesc sa cada frunzele ( si stiam cu aproximatie cand se va intampla asta), era firesc sa ninga ( si stiam cat ne bucuram de asta), era firesc sa infloreasca buruienile la un moment dat si nu era prilej de atata bucurie ca acum..

N'o sa incep cu chestii gen "pe vremea mea", cu toate ca ma cam mananca degetele, recunosc! Daaar..am constatat ca saptamana asta m'am bucurat cand temperatura a fost peste 10 grade, am fotografiat primul copac inflorit pe care l'am zarit , si am fotografiat prima bucata de iarba verde pe care am vazut'o, atasand la album si ceata laptoasa de marti dimineata.. Or fi semne de batranete astea?

Serios, mi se pare trist ca am ajuns sa ne bucuram cand zarim o raza de soare sau un ghiocel inflorind, iar in jurul meu doar despre venirea primaverii se vorbeste. Cred ca nici intrarea in UE n'a fost asteptata cu asa deosebit de mare interes.

In acest post as vrea sa ma adresez iernii : "Go awaaaay!! A-W-A-Y! " Incep sa vad tot acest fenomen ca pe un joc politic intre anotimpuri. Comunista iarna nu vrea sa plece sub nicio forma, in timp ce democrata primavara incearca din rasputeri sa se impuna si s'o indeparteze de la putere. Si indiferent ca se zareste o raza de soare, tot frig este! Exact ca in Romania.

Cred ca a fost calculata intens treaba asta cu dereglarea atmosferica. Si incep sa inteleg de ce in UAE, Qatar sau Kuwait este mereu cald si frumos..